Nicolae Zagnat, misionarul din spatele obiectelor bisericesti de calitate

Când stai de vorbă cu Nicolae Zagnat, ai impresia că eşti pe prispa casei lui Creangă, la asfinţitul soarelui, şi sporovăieşti cu un vechi prieten şi de cele lumeşti, şi de cele bisericeşti.
Locuieşte la Iaşi, la poalele Cetăţuiei, a făcut liceul la Cluj, fiind primit în familia unor intelectuali români, catolici, cu care a păstrat o legătură de prietenie până astăzi.
Preţuieşte foarte mult calitatea obiectelor pe care le oferă bisericilor, iar fratele basarabean îşi destăinuie sângele de român jovial cu fiecare cuvânt.
Intertitluri:
1. Noi, cei care vindem aceste icoane, trebuie să înţelegem că nu suntem nişte simpli vânzători, ci suntem misionari ai chipului lui Hristos.
2. Nu voi uita niciodată atitudinea unei călugăriţe care privea la icoană ca la chipul lui Hristos. De fiecare dată când desfăceam un pachet cu icoane, îşi făcea Sfânta Cruce şi săruta sfânta icoană 3. Să nu răspâdim obiecte de calitate îndoielnică, cu chipuri denaturate. Nu trebuie ca aceste icoane să devină ceva de consum, care se poate transforma în bătaie de joc.
Nicolae Zagnat: Hristos a înviat şi bine aţi venit!
Ortodox Market: Bine v-am găsit!
O.M.: Sunteţi unul dintre cei mai vechi furnizori de obiecte pentru Biserică din România.
Când aţi început această activitate?
N.Z.: Firma Eikon a împlinit 12 ani de activitate, reflectată de promovarea misionară a icoanelor ortodoxe şi a obiectelor necesare Bisericii, din anul 2000.
Icoanele şi obiectele pe care le oferim poartă un brand recunoscut universal în lumea ortodoxă: Sofrino.
O.M.: Icoanele Sofrino poartă amprenta iconografiei slave.
N.Z.: Noi am tradus grafia acestor icoane şi le-am adaptat iconografic. Am adus chipurile bizantine, chipurile cu sfinţi români, Sfintei Cuvioasei Paraschiva de la Iaşi, Sfânta Cuv. Paraschiva de la Roman, pe tron, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Leontie de la Rădăuţi, Maica Domnului de la Rohia. Acum o lună de zile am realizat icoana Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului.
Putem realiza toată paleta aghiografică ortodoxă.
O.M.: Sunteţi unul din cei 2 importatori oficiali ai Sofrino în România.
N.Z.: Poate mai sunt şi alţii, dar la o scară mai mică.
O.M.: Cum a debutat relaţia dvs. cu marele producător?
N.Z.: Relaţia noastră se bazează în primul rând pe cunoaşterea şi înţelegerea realităţilor din Federaţia Rusă. De asemenea, cunoaşterea limbii ruse a pus bazele unui dialog care reflectă în primul rând seriozitatea.
O.M.: Aveţi o relaţie de încredere cu Sofrino.
N.Z.: Astăzi, în marasmul economic pe care îl resimţim toţi, doar seriozitatea şi corectitudinea comercială te menţin pe piaţă. Suntem adepţii comerţului responsabil şi de calitate. Doar aşa ne putem achita obligaţiile financiare. Noi suntem cu banii la zi faţă de furnizorul nostru.
O.M.: Vă rog să ne introduceţi puţin în lumea Sofrino.
N.Z.: Sofrino este o întreprindere a Bisericii Ortodoxe Ruse care şi-a reînceput activitatea în anii 60, iar mai apoi în anii 80 a avut o perioadă de mare prosperitate. A fost unica instituţie privată din Uniunea Sovietică care putea cumpăra aur şi auri obiectele de cult bisericesc.
O.M.: Sofrino este cea mai mare fabrică de obiecte bisericeşti ortodoxe din lume. Ce a ajutat la dezvoltarea lor?
N.Z.: În primul rând, Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Are un suport de credincioşi foarte mare, toate ţările ex-sovietice, dar în primul rând Rusia şi Ucraina.
Lucrurile s-au schimbat în bine începând cu anul 1988, când s-au împlinit 1000 de ani de la creştinarea Rusiei. Atunci Biserica a ieşit din acel ghetou al suprimării şi marginalizării. Odată cu libertatea Bisericii s-au deschis biserici, s-au reînfiinţat mănăstiri şi a început o perioadă de recreştinare a poporului rus. Această perioadă este unică în istorie, pentru că a fost o perioadă de păgânism în care au fost distruse mii de biserici. După căderea comunismului aceste biserici au trebuit înzestrate. În Basarabia a existat o singură mănăstire. Astăzi sunt mai mult de 50 de mănăstiri în Republica Moldova (În perioada sovietică a funcționat una singură, Mănăstirea Japca). În acest fel a crescut nevoia obiectelor de cult.
O.M.: Penetrează pe piaţa rusă şi obiecte bisericeşti din Grecia?
N.Z.: Sigur că sunt şi obiecte din Grecia. Este o alternativă de preţ.
Sunt mai ieftine, la unele produse, dar calitatea este puţin inferioară.
Sunt producători şi în Ucraina şi în Belarus, dar nu sunt la nivelul şi calitatea Sofrino. Este incomparabil.
O.M.: Recesiunea există şi la Sofrino?
N.Z.: Desigur. Există la toţi producătorii. Şi în Grecia, şi peste tot. Nu mai au stocurile pe care le aveau.
O.M.: Cine este managerul Sofrino?
N.Z.: Directorul se numeşte Evgheni Alexeevici Parhaev şi conduce această instituţie de 30 de ani. Are o activitate deosebit de fructuoasă. În această perioadă Sofrino excelează.
O.M.: Vorbim de o adevărată industrie, cu arhietecţi, pictori, cizelori, proiectanţi.
N.Z.: Sofrino are aproximativ 3000 de angajaţi.
O.M.: Sunteţi furnizorul multor arhiepiscopii, episcopii, parohii şi mănăstiri din România.
N.Z.: Suntem parteneri cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului, Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Timişoarei şi multe altele. Am dorit ne-am străduit întotdeauna să avem un parteneriat de încredere cu autorităţile bisericeşti şi să venim în ajutorul lor pentru răspândirea icoanelor şi a obiectelor.
O.M.: Care a fost prima instituţie bisericească cu care aţi început colaborarea?
N.Z.: Prima a fost Mănăstirea Cernica, unde am avut primele legături şi am amintiri pe care le am foarte vii în minte legate de stareţi, călugării de acolo. Noi am adus icoanele, iar ei ne-au oferit duhul şi spiritualitatea. Am găsit urme ale basarabenilor refugiaţi acolo după anii 44. Chiar am locuit în casa Sfântului Calinic de la Cernica. După o zi de activitate intensă şi într-un trafic aglomerat, ne regăseam în rugăciunea de seară, într-o plimbare, în discuţiile cu părinţii de acolo.
Îi port mereu în suflet.
O.M.: Sunteţi basarabean, absolvent de teologie şi locuiţi în Iaşi.
Înainte vreme drumurile comerciale purtau cu ele şi mesajele culturale ale popoarelor. S-a întâmplat acest lucru şi în ceea ce vă priveşte?
N.Z.: Eu sunt cunoscător şi vorbitor de limbă rusă, care acolo este un avantaj esenţial. Ne-a ajutat şi în aspectele comerciale şi în cele academice. Studiile pe care le-am realizat au fost legate de relaţiile dintre Biserică Română şi Biserica Rusă. Ne-am născut în Basarabia, departe de ţară, izolaţi de România. Însă acest lucru a avut şi un aspect pozitiv, faptul că am cunoscut limba rusă şi am înţeles realităţile de acolo, având posibilitatea de a gândi ca un cetăţean din fosta U.R.S.S.
Acest avantaj mi-a oferit mai târziu posibilitatea exploatării acestui handicap al izolaţionismului. Am avut acces la documente istorice şi telogice în limba rusă şi am reuşit să creez, în afara legăturilor comerciale, şi legături între oameni.
O.M.: Sunteţi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău?
N.Z.: Da, sunt lector titular la Catedra de Îndrumări Misionare, unde predau misiologia de 3 ani de zile.
Sunt în ultimul an de doctorat. Studiez misiunea Bisericii Ortodoxe Ruse în ultimii 20 de ani. Cum a fost organizată şi care au fost conceptele de misiune după 1988 şi cum s-au implementat aceste concepte în societăţile din Federaţia Rusă, din Ucraina, Republica Moldova, Belarus şi din afara spaţiului slav, în Occident, Argentina, de peste tot.
O.M: După perioada de înflorire a dialogului academic dintre teologia rusă şi cea românească din perioada interbelică, probabil a rămas un gol. Cum se relaţionează la nivel academic în momentul de faţă?
N.Z.: Ultimele întâlniri ale celor 2 biserici au fost până în perioada interbelică. La sinodul din 1917 din Rusia au participat 2 teologi din ţară, 2 canonişti, Ţincoca şi Nazarie. Aceasta a fost una din ultimile întâlniri dintre cele 2 biserici. Desigur anul 1948, când a fost Marele Sinod de la Moscova şi care a fost practic impus ţărilor socialiste, s-a reînceput oarecum dialogul cultural dar,care a avut şi o tentă politică.
Aş vrea să amintesc şi de Părintele Diac. David care, în 1972, a fost primul teolog român care a vizitat Basarabia după 1944. A avut nevoie de foarte multe aprobări de la Moscova pentru a putea veni în Basarabia. Părintele David a fost un misionar desăvârşit, care a avut studii de specializare la Moscova şi a avut enorm de multe intervenţii pentru a putea vizita Chişinăul şi pentru a-l putea cunoaşte pe ierarhul locului şi pe preoţii de acolo.
Astăzi s-a tradus foarte mult în limba română vieţi ale sfinţilor ruşi.
Părintele Stăniloae este tradus în limba rusă şi inclus pe portalul bogoslov.ru. De asemenea, şi Părintele Păcurariu.
O.M.: Proveniţi dintr-o familie cu tradiţie eclesială?
N.Z.: Bunicul a fost preot şi tatăl meu este preot. Bunicul i-a trimis în anii 50 la Seminarul din Odesa pe cei 4 băieţi. Din această cauză a fost bătut, înjosit şi anchetat de securitate. A trecut prin această perioadă cu demnitate.
Bunicul matern a fost deţinut politic în Extremul Orient. Era cântăreţ la biserică. A fost militar în armata română şi în armata sovietică. A cunoscut acolo mulţi intelectuali din România.
Am 3 unchi care au fost preoţi, îngropaţi lângă bisericile în care au slujit toată viaţa. Familia mea întotdeauna s-a considerat română.
Celălalt frate al tatălui a terminat Facultatea de Istorie şi a lucrat la Uzina de Tractoare din Chişinău, pentru că nu a dorit să predea istoria comunistă, trucată. Nimeni din familia noastră nu a fost membru de partid. Şi tatăl meu a lucrat la Uzina de Tractoare până în anii 60, pentru că preoţia era interzisă. Nu era hirotonit, iar secretarii de partid îl ameninţau mereu că, dacă se face preot, îi taie limba.
Întotdeauna a spus că va fi preot, chiar dacă şi numai o zi, dar va fi preot. Pentru a putea fi preot, a fost nevoit să plece în nordul Basarabiei, ca să nu intre în conflict cu comuniştii de la Chişinău.
Acum este preot, are aproape 80 de ani şi este duhovnic al unei parohii de lângă Chişinău.
O.M.: Trăieşte şi mama dvs.?
N.Z.: Da. Mama este medic de meserie. Părinții mei sunt doctori ai trupului şi ai sufletului.
O.M.: Pasiunea şi dorinţa de a furniza cele mai bune obiecte pentru Biserică se îmbină armonios şi cu partea comercială.
N.Z.: Sunt desigur şi problemele inerente unei activităţi comerciale, dar cel mai important aspect este că noi, cei care vindem aceste icoane, trebuie să înţelegem că nu suntem nişte simpli vânzători, ci suntem misionari ai chipului lui Hristos, ai sfinţilor, ai obiectelor cu care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Atitudinea noastră este necesar să fie una creştină. Nu voi uita niciodată atitudinea unei călugăriţe care privea la icoană ca la chipul lui Hristos. De fiecare dată când desfăceam un pachet cu icoane, îşi făcea Sfânta Cruce şi săruta sfânta icoană, pentru că îl vedea pe Hristos.
O.M.: Putem vorbi aşadar şi de proxemica obiectelor bisericeşti care poartă în sine un mesaj nerostit al Evangheliei, pentru credincioşi.
N.Z.: Trebuie să cinstim cu adevărat aceste icoane şi obiecte şi să nu fim indiferenţi la calitate. Să nu răspâdim obiecte de calitate îndoielnică, cu chipuri denaturate. Nu trebuie ca aceste icoane să devină ceva de consum, care se poate transforma în bătaie de joc.
Trebuie să avem grijă, şi la formă, şi la reprezentare, şi să respectăm partea canonică. Crucea pe care o purtăm la piept nu este de unică folosinţă. Sunt obiecte care trebuie păstrate cu sfinţenie. De asemenea şi în privinţa cărţilor pe care le găsim în unele pangare, nu trebuie alunecat înspre titlurile şi editurile care au aspecte comerciale nesănătoase, care merg în sfera mistificării bolnăvicioase, dăunătoare credincioşilor mai puţin avizaţi. Activitatea noastră trebuie să ducă spre scopul final: mântuirea. Poate o spun prea apăsat:este importantă latura financiară, dar nu trebuie să cădem în patima mercantilismului şi a vânzării de orice şi oricum.
Sunt pe piaţă persoane şi firme care promovează obiecte care sunt departe de calitate şi de canonicitate.
O.M.: Vă rog să ne vorbiţi puţin şi despre familia Nicolae Zagnat din România.
N.Z.: În spatele familiei stă o soţie devotată şi muncitoare, Diana, care a absolvit facultatea de limbi clasice, greacă şi latină, la Iaşi, şi a predat limbile clasice şapte ani la Facultatea de Teologie Oortodoxă din Chişinău.
Astăzi, soţia mea s-a înscris în acea preoţie a casei pe care o duce mama zi de zi şi se ocupă de cei trei copii pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, un băieţel şi două fete. Olimpia Constanţa, cea mare, scrie poezii, a luat locul I la Olimpiada Judeţeană de Religie, locul II la limba română şi are premii internaţionale la concursurile de dans sportiv. Cea de-a doua fetiţă este Ana Maria, face tenis şi are înclinaţie spre ştiinţele exacte, iar mezinul, Mihail, anul viitor va intra la şcoală. Ei sunt cea mai mare avere pe care o avem fiecare dintre noi. Copiii poartă numele părinţilor şi ale bunicilor noştri. Îmi doresc pentru ei să poată trăi momentele de credinţă pe care le-am trăit şi eu când eram copil, pe lângă tatăl meu. Ţin minte acea rugăciune făcută în genunchi, seara, împreună cu tata, pe când aveam 7-8 ani.
Aş vrea să le pot dărui şi lor ceva din gustul acela. Desigur, noi am devenit acum mai diluaţi în credinţă. Îi duc în Basarabia foarte des, să vadă unde suntem noi născuţi. Le place la biserică la bunicu, îl ajută la lumânări, la cântat. A fost şi un moment comic…le-a botezat tata o păpuşă.
O.M.: Faceţi şi export? Aveţi relaţii comerciale şi cu bisericile din alte ţări?
N.Z.: Colaborăm de câţiva ani cu Patriarhia Sârbă şi cu biserici ortodoxe din America, Franţa, Germania.
O.M.: Care este cel mai mare candelabru cu care aţi înzestrat o biserică?
N.Z.: Cel mai mare candelabru furnizat de Eikon este în oraşul Warren, lângă Detroit, statul Michigan, la Părintele John Mihuţ. Are 6m 1/2h, 144 de becuri şi 3m1/2 diametru. Este una dintre cele mai mari biserici româneşti pentru care am făcut export. Este foarte mare.
O.M.: Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi preoţilor şi cititorilor?
N.Z.: Pentru că suntem încă în perioada post Pascală, le spun „Hristos a înviat!”, pentru că noi, astăzi, n-am fi existat ca şi creştini, ca furnizori de obiecte, dacă n-ar fi înviat Hristos. Aceasta este cheia.
Pacea lui Hristos, lumina, dragostea Lui să-i călăuzească şi să nu-i părăsească niciodată.